Stim ca esti mereu cu gandul la cei dragi, ramasi acasa si stim ca muncesti din greu pentru a le putea asigura o viata mai buna. Dorul de familie e prezent in fiecare zi, dar parca este si mai puternic in aceasta perioada, cand sarbatorile de iarna bat la usa.
Da, si acolo unde esti plecat te poti pregati cum se cuvine pentru Craciun, insa cu siguranta cozonacul va fi fara gust, colindele te vor intrista, iar gandul iti va fi indreptat tot spre cei de acasa, care vor fi la randul lor tristi, tocmai pentru ca lipsesti din sanul familiei.
Asa ca ai toate motivele sa te bucuri de Sarbatori, acasa!

Traditiile romanesti
Traditiile si obiceiurile romanesti legate de sarbatorile de iarna sunt cele mai asteptate si aduc oamenii impreuna. Sacrificarea porcului si pregatirea preparatelor traditionale, la care participa toata familia, de la mic la mare, este de departe unul dintre cele mai indragite momente ale anului. Apoi trecem la pregatirea cozonacilor si a colacilor, specialitatile bunicilor si ale mamelor, dar si ale nepotilor curiosi de joaca cu aluatul. Si cate si mai cate bunatati de care doar acasa te poti bucura! Nu-i asa ca deja simti miros de sarmale?
Bineinteles, nu uitam de impodobitul bradului si asteptatul Mosului, in special de catre copii, dar noi stim ca toata lumea a fost cuminte, asa ca Mosul sigur va fi darnic.

Colinde pentru suflet
Si colindele! Colindele care umplu sufletul de bucurie, caci ce poate fi mai frumos decat vestirea nasterii Mantuitorului, apoi a venirii noului an? Steaua, Plugusorul, Sorcova si colindele traditionale transmit urari de bine, impliniri in noul an si multa impacare sufleteasca. Bucuria ascultarii lor te incarca cu energie cat pentru un an intreg!

Zambete si veselie, obraji rosii de colindatori in sunetul zurgalailor, masa imbelsugata si clinchete de pahare, oamenii dragi aproape si pace in suflet. De sarbatorile de iarna iti dorim sa ai parte de toate acestea.
Noi iti suntem alaturi, asa ca nu uita sa consulti programul curselor de sarbatori si fa o rezervare din timp!

Plecari Romania decembrie: 13, 15, 19
Plecari Anglia decembrie: 16,18, 22

Primele curse din 2017

Plecari Romania ianuarie: 03, 05, 10
Plecari Anglia ianuarie: 06, 08, 13

In perioada 24 decembrie 2016 – 02 ianuarie 2017 nu se fac curse, dar preluam rezervari telefonice si online!
• Gasesti toate informatiile aici: https://direct-line.ro/vino-acasa-de-sarbatori-cu-direct-line/

Te asteptam acasa!